Noul Nexus 5 devine mai atractiv prin trei reclame oficiale [VIDEO]
Deşi Nexus 5 nu a avut probleme în a fugi de pe rafturile magazinelor la scurt timp după ce a ajuns în stoc, Google a investit în câteva reclame.
Nexus 5 este un smartphone un pic mai accesibil decât vârfurile de gamă recente. Cel puţin dacă puneţi mâna pe el din magazinul oficial Google, care nu este disponibil în Români,a aţi făcut o super afacere. Din acest motiv, nu cred că trebuie promovat intens deoarece vine oricum cu un raport pret-performanţă impecabil.
La prima vedere, Nexus 5 este construit pe acelaşi hardware precum LG G2, până şi producătorul sud coreean este acelaşi. Schimbarea majoră constă însă într-un downgrade la camera principala, de la un senzor de 13 megapixeli la unul de 8 MP. Chiar dacă noua cameră nu este nici pe departe slabă, cei de la Google au decis să construiască o întreagă campanie publicitară în jurul ei de parcă ar fi cea mai bună. Vorbim practic de trei reclame ce detaliează funcţii precum HDR+, Photo Sphere şi Auto Awesome.
Cele trei clipuri pe care le puteţi urmări rapid mai jos au în medie 16 secunde şi fac o treabă destul de bună în a scoate în evidenţă performanţa terminalului. Posibilităţile de captură ale telefoanelor devine din ce în ce mai importante, iar performanţa brută, deşi complementează un senzor mare, în final vine pe locul doi. Cei de la Google au învăţat acest lucru şi cea mai bună dovadă se manifestă prin efortul manifestat de aceste clipuri de promovare.